Proiect câștigat de echipa noastră! PROFESSIONALISM AND INSTITUTIONALISM IN YOUTH NGOS

INFOPACK for Professionalism and Institutionalism in Youth NGOs (Pro & YouNG)

Project Ref. Number: 2018-2-TR01-KA105-060221

Applicant/Organizer: Sosyal İnovasyon ve Girişimcilik Derneği (Social Innovation and Entrepreneurship Association / SinG-Der)
Dates for Mobility & Training: 05 – 14 April 2019 (Training will be started on 06.04.2019and ended on 13.04.2019 – Two days are included for mobility)
Place: Kartal / İstanbul – The Grand Mira Business, Hotel: http://www.thegrandmira.com/EN/
Accommodation: will be in Kartal near to district center. Training will be organized in the hotel & meals will be organized near hotel. (In-city travel info to the hotel will be provided before arrival)
Contact Person: Deniz OTU, email: singassociation@gmail.com
Number of Participants per each organization: 6 (Gender balance should be taken into account as much as possible)

Project Summary: Professionalism and Institutionalism in Youth NGOs (Pro & YouNG) project aims to contribute to capacity development of existing youth NGOs and increase of the number of new NGOs by providing tailor made pilot training to youth workers and leaders. Project will upskill the youth workers in financial, institutional, managerial, entrepreneurship in social sector to make them competent to provide trainings, mentorship, guidance to young people and other youth workers/leaders in NGOs.
Hence capacity building for European NGOs will be ensured and supported. Main problems that European NGOs face are limited financial and administrative capacity which prevent them to conduct/implement sustainable activities and/or solutions to social and local problems. Having sufficient knowledge and ability in these areas can contribute to NGOs significantly. However, these educational resources are limited and not provided in schools or universities but private training courses. A specific and tailor made training in this area will ensure the closing the methodology gap.
In line with the problems mentioned above, Professionalism and Institutionalism in Youth NGOs (Pro & YouNG) Project will create a tailor made pilot training programme for youth workers.

Travel Rules:

You have to use the cheapest way (i.e. economy class for planes/busses, no use of taxi – only the public transportation etc.) of travel as much as possible. Otherwise it cannot be reimbursed. It is important for you to collect all receipts and boarding passes for reimbursement.
Important note for travel: Since accomodation and trainings will be at Anatolian part of Istanbul, it is advised participants to fly Sabiha Gökçen Airport instead of Atatürk Airport. Also Atatürk airport will be closed in 2019 since it is going to be moved another location at European Side of Istanbul and its new location is a quite remote place. So bear in mind for
these info while doing your bookings.
Additional note: Extra luggage, 1st/business class tickets, extra meals on flight, penalties due to changing flights/flight dates&hours cannot be covered under no circumstances.
Insurance: According to our National Agency, it is participant’s responsibility to make the insurance arrangements. Please make your travel insurance (covering health issues) prior to coming to the training. It is the only requirement asked from the participants. Other expenses such as travel, accomodation, meals and etc. will be covered by the Project in paralell with the rules of Erasmus+ Programme.

Country Travel expenses covered by the project at Maximum
Greece 275 €
Romania 180 €
Italy 275 €
Bulgaria 180 €
Hungary 275 €

Please note that, travel costs are based on the address of your organization. If any of the participants travels from a near distance the travel subsistance will be lower as stated by the Erasmus+ Programme rules:
100 – 499 km: 180 €
500 – 1999 km: 275 €
Also, according to our National Agency, if any of the participants would like to travel earlier and/or stay in Turkey for awhile, the limit of the extra duration is 3 days in total. NA stated that you may not recover some of the travel costs in such cases.
Travel reimbursements will be done by cash at the last day of the training upon the submission of travel documents to us.

Cultura violenţei. Un nou rasism (III)

•  prima parte aici (I. Despre rasism, ierarhizare, egalitate şi ură)
• a doua parte aici (II. Rasismul ca realitate concretă, imediată)

III. Bazele istorice ale rasismului anti-românesc în România (prima parte)

  Purtarea clasei politice faţă de popor pare să fie la Români aceeaşi de foarte multă vreme. Iar mărcile ei identitare sunt exploatarea, jaful, abuzul, prefăcătoria, promovarea incompetenţei şi corupţiei, dispreţul faţă de ceea ce este cu adevărat istorie, tradiţie, cultură românească. Este o realitate greu de acceptat, deoarece oamenii au, de obicei, înclinaţia de a(-şi) idealiza copilăria şi tinereţea. Ca urmare, de foarte multe ori par mai tolerabile, dacă nu cumva aurite, regimurile politice „dinainte”. Cum spunea o glumă – ce se putea plăti extrem de scump în vremea comunismului – „Înainte, tot înainte, că înainte era mai bine!„. Dincolo de paradoxul acestui construct românesc excepţional, rămânem la observaţia reflexului privirii înduioşat-pozitiviste faţă de ceea ce a fost nu prea demult. Acest reflex face să se uite că dincolo de schimbarea aparentă regimurile politice se caracterizează în spaţiul românesc, de foarte multă vreme, prin mărcile identitare prezentate mai sus: exploatarea, jaful, abuzul, prefăcătoria, promovarea incompetenţei şi corupţiei, dispreţul faţă de ceea ce este cu adevărat istorie, tradiţie, cultură românească.

Dincolo de discursurile care – cu bunăvoinţă sau cu reavoinţă – auresc una sau alta dintre guvernări, una sau alta dintre epocile politice, sursele istorice sunt clare cu ceea ce a fost. Începem de la martiriul Brâncovenilor:
– epoca fanariotă este marcată în timpul Mavrocordaţilor de suferinţe populare atât de mari încât cca. 66% din populaţia Moldovei şi 75% din populaţia Munteniei este ucisă ori fuge în Imperiul Otoman, în Imperiul Ţarist ori în Vestul Europei şi America de Nord (cf. datelor furnizate de străini contemporani şi menţionate de N. N. Constantinescu în lucrările sale); adică este o epocă a unui genocid anti-românesc extins.
– epoca fanariotă de după Mavrocordaţi este aceea a încercărilor de refacere a unor ţări pustiite de genocid, în care conducerea este preluată total de străini şi înstrăinaţi; boierii care încearcă să ţină de tradiţiile româneşti, care nu acceptă grecizarea, franţuzirea, germanizarea, turcirea, rusificarea sau alt fenomen similar sunt izolaţi.
– ca urmare, după 1800 străinii aflaţi în Muntenia şi Moldova constată că majoritatea boierilor îşi reneagă originile româneşti, căutând să îşi afirme tot felul de origini alogene – pe care, într-un rasism anti-românesc bine articulat, le consideră şi declară cu tărie drept „superioare”.
– regimul zis local dintre 1821 şi 1828 este dominat de ciocoi şi ciocoisme; ciocoii au de ales între puterile străine pe care să le slujească: Imperiul Austriac, Imperiul Rus, Imperiul Otoman, Franţa, Prusia, Marea Britanie etc. „Românismul” există în rândul claselor cu influenţă politică şi financiară doar prin „filtrul” acestor perspective externe. Se doreşte construirea unei „culturi româneşti” care să fie după model austriac, rusesc, turcesc, francez, prusac, englezesc etc.

Pentru toată această epocă Nicolae Iorga – cu o poziţie destul de favorabilă Fanarioţilor din motive „de cultură” – mărturiseşte clar ruperea categorică de toată tradiţia românească veche. Armata naţională (refăcută de Brâncoveni şi, în limitele timpului său, de Dimitrie Cantemir) este desfiinţată şi înlocuită de cete de mercenari. Este mutilat ritualul de încoronare împărătesc, respectat din vremurile vechi de Principii Munteniei şi Moldovei (înrudiţi direct cu familiile domnitoare în vechiul Constantinopol). 

Boierii mici – numiţi şi Moşteni/Moşneni sau Răzeşi – sunt apăsaţi tot mai tare de autorităţi, libertăţile lor fiind şterse treptat – ca şi majoritatea îndatoririlor în afara celor către noul zeu, Statul. Tradiţiile sunt înlocuite sistematic şi intenţionat de tradiţii noi. 

Căluşarii sunt dezarmaţi, în locul spadelor şi săbiilor folosite tradiţional fiind nevoiţi să apeleze la beţe din lemn, precum copiii mici. La fel se întâmplă cu Junii, cu Şoimanii şi alte frăţii româneşti. Surăţiile româneşti încep să devină tot mai discrete, ajungând cu vremea să se stingă; Româncele încă îşi mai spun surată una alteia şi la început de secol XX, dar pentru cele mai multe cuvântul este un simplu reflex verbal, fără acoperire în legăturile mistice din trecut. Etc., etc., etc.

Aceeaşi rupere, ba chiar mai mare, o avem şi în teritoriile aflate sub stăpânire austriacă. Clasa politică este exclusiv alogenă. Românii infiltraţi în ea trebuie să dea dovadă de o totală înstrăinare de propria naţionalitate pentru a fi acceptaţi. Faptul că o serie de familii nobiliare – gen Szathmary sau Kandaffy – sunt de origine românească nu scade cu nimic anti-românismul lor; ba chiar dimpotrivă – doar strigoiu’ntâi din neam mănâncă, după cum bine zice poporul. În Banat sunt măcelărite sate întregi de Români, iar altele strămutate – cu locuitorii risipiţi adesea în mijlocul unor populaţii străine, ca să îşi piardă identitatea. În locul lor sunt aduşi Germani, Austrieci, Sârbi, Unguri, Slovaci, Cehi şi orice alte etnii posibile. Bălţile Banatului, care dădeau cândva şiruri de care cu morun, nisetru, păstrugă, somn, crap etc. sunt secate: erau prea bune sălaşuri pentru Români şi prea de nepătruns pentru autorităţile austriece. 

Religia este schimbată cu forţa: Românii trebuie să devină catolici, cel puţin în forma greco-catolică, dacă nu cea romano-catolică. Sau „măcar” protestanţi. Deşi, trebuie spus, urmele cumplitelor prigoane protestante din secolul al XVII-lea nu au fost şterse de cumplitele prigoane catolice din secolul al XVIII-lea. Prin apostazie, germanism austro-papist şi alte influenţe străine Românii din Banat, Voievodina, Crişana, Transilvania, Maramureş, Galiţia şi Bucovina sunt supuşi unui proces cumplit de deznaţionalizare. „A fi român înseamnă a fi inferior” – iată esenţa politicii austriece (şi, mai apoi, austro-ungare) în privinţa Românilor. Este un rasism radical, fanatic, total. Practicat, cu o imoralitate neruşinată, chiar şi astăzi de urmaşii acelor regimuri inuman, ai acelor „oameni-neoameni”. Vom reveni asupra acestui aspect.

Trecem însă în sudul Dunării, acolo unde populaţia creştină se află sub o deja veche opresiune islamică. Purtătorii „războiului sfânt”, Turcii Osmanlâi, au limitat măcelărirea Creştinilor ce respingeau convertirea la Islam doar dintr-un motiv extrem de cinic: pentru a-i păstra ca forţă de muncă. Asupra acestui proces – inutil şi total absurd negat de unii propagandişti islamici sau patrioţi turci – s-a scris extrem de mult iar dovezile sunt clare pentru orice om obiectiv. Există, deci, o primă apăsare, aceea a islamizării şi turcirii.
Dar mai erau aici şi alte două presiuni, despre care s-a scris mult mai puţin, pentru că au fost mari lupte împotriva unor asemenea scrieri (sau chiar contra vorbirii pe aceste două teme): presiunea catolică şi presiunea grecească. Dar pentru a lămuri aceste două fenomene atât de puţin cunoscute trebuie să facem un salt în trecut. Fără acesta, nu vom înţelege contextul istoric din secolul al XVIII-lea şi de după aceea.

(va urma)

Mihai-Andrei Aldea

Cultura violenţei. Un nou rasism (II)

II. Rasismul ca realitate concretă, imediată

Reflexele gândirii şi purtării rasiste constituie o parte intrinsecă a oricărei culturi în care o formă sau alta de rasism a fost sau este practicată. (Reamintim de folosirea termenului de rasism în înţelesul lărgit prezentat în prima parte a acestui eseu, de aroganţă de grup în raport cu celelalte grupuri.)

Această realitate este omniprezentă. Şi, cumva, tocmai de aceea este adeseori foarte greu de simţit atât de purtătorii rasismului cât şi de ţintele acestuia.

Un exemplu al acestei situaţii o constituie Germanismul. Care, dincolo de orice alte pretenţii, este marcat în mod real de un dispreţ profund faţă de ne-germanici.

Oare?
Oare nu este aceasta o exagerare?
Oare nu este vorba doar despre o îndreptăţită mândrie a propriilor realizări tehnice şi culturale?
Oare nu este vorba doar despre o recunoaştere a propriei valori?
Oare nu este vorba doar despre o corectă apreciere a unei superiorităţi tehnice şi culturale ce se cuvine a fi recunoscută ca atare?
Asemenea întrebări – sau afirmări – erau ridicate, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX de către filogermanii din Regatul României.
Ei vedeau în ceea ce alţii numeau „aroganţa germană” un fenomen firesc, pe nedrept înfierat. Ei spuneau că superioritatea culturală germană este o realitate şi că a fi mândru de calităţile şi realizările tale nu este un defect, este ceva natural.
Aceste puncte de vedere s-au prăbuşit, însă, în anii 1916-1918. A fost nevoie doar de 707 zile de contact direct cu Germanismul, de trăire în direct a culturii germane, pentru ca filogermanismul să se prăbuşească total în România.

Trebuie citită lucrarea „707 zile sub cultura pumnului german”, scrisă de Virgiliu N. Drăghiceanu. Acesta era un om format în culturile apusene, care vorbea germana şi franceza la un nivel pe care puţini Germani şi Francezi îl atingeau. Şi, tocmai de aceea, a fost desemnat de autorităţile române ca reprezentat pe lângă autorităţile germane de ocupaţie. Pentru că, în toamna lui 1916, Germanii ocupaseră Oltenia şi Muntenia. Misiunea oficial atribuită lui Virgiliu N. Drăghiceanu ar fi trebuit să fie relativ uşoară: să colaboreze cu Germanii în ocrotirea patrimoniului cultural românesc. La cât de mare şi frumoasă este cultura germană (conform filogermanismului!) o asemenea însărcinare părea destul de uşoară – dincolo de sentimentele personale, evident dureroase, faţă de ocuparea unei largi părţi din Regatul Român.

Nici vorbă!
Bestialitatea ocupaţiei germane în Muntenia şi Oltenia avea să fie egalată doar de ocupaţia sovietică de mai târziu!
Cele 707 zile de ocupaţie germană au fost marcate de un rasism extrem al autorităţilor germane faţă de Români. Cu excepţii vrednice de laudă, însă cu atât mai triste cu cât erau excepţii, Germanii, fără Hitler pe care să dea vina, s-au dovedit de o răutate greu de descris.
Nu vorbim aici despre ceea ce s-a întâmplat în „focul luptei” şi în „aprinderea de după bătălii”. Vorbim despre ceea ce s-a întâmplat în teritoriile ocupate de Germani în care se aşezase, teoretic, pacea.
Vorbim, de pildă, despre trupele germane cazate în mânăstirile româneşti. Trupe care au dovedit o plăcere diabolică în a distruge. Ca singur exemplu între foarte multe, amintim cazul Mânăstirii Lainici. O mânăstire aflată în hotarul Olteniei cu Transilvania, la peste 500 de kilometri de front. Înconjurată de păduri bogate. Şi în care soldaţii germani au făcut focul cu mobilă veche, de cea mai mare valoare, cu manuscrise şi cărţi vechi – deşi lemne erau cu nemiluita.
Asemenea distrugeri au avut loc pretutindeni.
Ceea ce nu se fura sau jefuia se distrugea, ceea ce nu se distrugea se jefuia sau fura.
De către Germani.
Sub directa oblăduire a autorităţilor germane.
Cu o mitocănie arogantă, întrecută doar de minciunile aproape de necrezut ale propagandei germane, care înfăţişa ocupaţia germană în cele mai strălucitoare culori şi lumini.
Sunt fapte. Sunt fapte consemnate nu doar de un om, fie el şi cu misiune diplomatică oficială în România ocupată de Germani.
Sunt fapte consemnate de mii de surse.
Românii erau folosiţi ca sclavi oricum şi oricând voiau Germanii.
Abuzurile Germanilor nu erau pedepsite, protestele Românilor faţă de abuzuri erau pedepsite.
Excepţiile la acest comportament au fost atât de rare, încât jaful şi distrugerile au avut o scară greu de închipuit.
Toate convenţiile internaţionale au fost încălcate de Germani în mod repetat.
Românii au fost trataţi de Germani, oficial, drept „rasă inferioară”, lipsită de drepturi.
S-a furat până şi pământul! La propriu!
În Teleorman şi alte judeţe sudice Românii au fost scoşi cu miile pe câmp şi puşi să încarce stratul superior al pământului, cel mai roditor, în sute şi mii de vagoane. Care l-au dus în Germania, să fie folosit drept îngrăşământ. Efectele dezastrului ecologic provocat atunci se simt şi astăzi.
Crime, violuri, abuzuri nesfârşite, un jaf care a lăsat bisericile fără clopote şi uşile fără clanţe. Românii au fost înfometaţi până la limita subzistenţei, trăind (ca „oameni liberi”!) mult mai rău decât Germanii din lagărele româneşti de prizonieri (unde li se asigura o raţie decentă de mâncare).
Cutremurat în ceea ce vedea, în vara lui 1918, în România ocupată de Germani (pe care ştia cum o lăsase în plin război), un ofiţer român, cu inima sfâşiată de durere, scria:

„Poate că înfrângerea vă va deschide ochii şi, ridicând întunecoasa perdea a militarismului sălbatic, prin muncă onestă, vă veţi restabili o viaţă nouă, întemeiată pe adevărata iubire a aproapelui. 
Nu uitaţi însă că nevinovatele glasuri ale milioanelor de orfani risipiţi pe tot pământul nu vor înceta să vă blesteme cât timp numele de german va zbura de pe buzele lor sfinte!”
(Cpt. Petre Popescu – „În faţa morţii: amintirile unui luptător din linia întâi„)

Sunt fapte.

Fapte care au dus la prăbuşirea filogermanismului în România.

Sunt fapte.
Fapte despre care de obicei nu se vorbeşte. Fie din laşitate, fie din comoditate, fie din felurite interese politice. Paradoxal, şi tipic pentru o gândire şi purtare rasistă, cei care se supără de amintirea acestor fapte („Să nu scormonim mizeriile trecutului!”) nu au nicio problemă în a căuta şi prezenta tot ce e mai rău – real sau născocit – la Români. Paradoxal, şi tipic pentru o gândire şi purtare rasistă, cei care neagă Românilor dreptul la cunoaşterea acestor fapte nu au nicio problemă în transformarea unor fapte similare – dar la adresa altor naţionalităţi – în politică de stat. Se predă în şcolile româneşti mult mai mult despre suferinţele altor etnii din partea Germanilor sau Sovieticilor decât despre suferinţele Românilor din partea Germanilor, Sovieticilor sau altor etnii. Ceea ce, evident, este o formă de persecuţie etnică radicală. Este rasism. Rasism anti-românesc.
Iar faptul că este practicat de autorităţile (zis) române nu îi schimbă în niciun fel valoarea de purtare şi doctrină inumană, extremistă. Doar îi accentuează perversitatea.

O formă tipică a rasismului, trăită de Români ca realitate imediată, este sintetizată de expresia „România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită!”.
Expresia este o incitare directă la genocid; şi reflectă o ură extremistă împotriva Românilor ca etnie şi naţiune.
Orice om sănătos la cap ştie că orice grup – şi cu atât mai mult orice popor – are bune şi rele. Că trebuie lucrat la înmulţirea binelui şi la îndreptarea a ceea ce este strâmb. Orice om sănătos la cap ştie că soluţia nu este exterminarea Tătarilor – pentru ceea ce au făcut sub Genghis Han şi urmaşii acestora -, exterminarea Germanilor – pentru ceea ce au făcut sub Kaiser ori sub Hitler -, exterminarea Japonezilor – pentru ceea ce au făcut în Al doilea război mondial în Coreea, China, Indochina etc.
Ca urmare, cei care acceptă o gândire, vorbire şi purtare de tipul „România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită!”, nu sunt sănătoşi la cap! Mai precis, suferă de rasism într-o formă foarte gravă.

Cei care sunt – sau se cred – Români şi au asemenea idei suferă de o formă de rasism sinucigaş, auto-distructiv, numită etnofobie (adică ura faţă de propriul neam, o patologie similară cu cele care duc la auto-mutilare şi sinucidere).

Cei care sunt de altă naţionalitate şi au asemenea idei suferă de xenofobie, de românofobieşi/sau alte forme similare de gândire patologic-extremistă.
Şi acestea sunt fapte.

Vedem astfel că în viaţa de toate zilele avem de-a face cu forme tipice sau ne-tipice, clasice ori extinse de rasism.
Se poate găsi ieşirea din matrix, eliberarea de asemenea patologii.
La nivel creştin este foarte limpede: îndreptarea vine din lăuntrul fiecăruia, cu ajutorul harului dumnezeiesc. Prin urmare, eliberarea de rasism presupune atât eliberarea de etnofobie, cât şi de xenofobie, la nivel personal. Dragostea faţă de Străbuni, faţă de propriul Neam, dragostea faţă de Ţară, sunt fiinţial unite în Ortodoxie cu dragostea faţă de Dumnezeu şi de întreaga Creaţie, implicit faţă de întreaga Omenire. Naţionalismul creştin este ca iubirea de părinţi – sau, respectiv, de copii. O asemenea iubire este cu atât mai deplină cu cât nu este întinată de ura faţă de alţi oameni. A crede că pentru a-ţi iubi părinţii sau copiii trebuie să-i urăşti pe cei care nu îţi sunt părinţi sau copii este la fel de aberant cu a crede că pentru a-ţi iubi Neamul sau Ţara trebuie să îi urăşti pe cei care nu le aparţin.

Nenorocirea vine însă, la nivel social, din profunda înstrăinare a Românofonilor de astăzi de Ortodoxie. Într-adevăr, cei mai mulţi dintre vorbitorii de limbă română (aproximativ română) şi posesorii de cetăţenie română sunt desprinşi de moştenirea naţională. Or a pretinde că eşti parte a unui Neam, a unei Naţiuni, a cărei istorie şi cultură îşi este străină e în cel mai bun caz exprimarea unei dorinţe, unui ideal, unui vis. Dar nu a unei realităţi concrete.
Dovada este în faţa noastră: realitatea concretă este a unui rasism anti-românesc multilateral dezvoltat.
Un exemplu clar şi uşor de observat este acesta: oricine poate să spună orice lucru rău despre Români şi România, dar dacă spune lucruri rele despre alte popoare şi ţări este îndată taxat. Este o atitudine socială generală, este un fapt care nu poate fi negat de niciun om corect.

Iar una din fundaţiile patologiei care macină societatea în general şi pe cei mai mulţi dintre aparţinătorii ei în particular este ceea ce am numit rasism cultural. 

(va urma)

Mihai-Andrei Aldea

Un guvern infestat cu brambureală de "abramburică"!

  Nu a fost suficient că în anul 2009 "abramburica" a desfințat "Școlile de Arte și Meserii". Consecințele acestei măsuri politice sunt ilustrate limpede de  Raluca Pantazi, scris pe 10 februarie 2014 pentru Hotnews. Strategia națională precizează că "un număr semnificativ de elevi" abandonează școala în clasele a IX-a și a X-a, astfel încât "peste 55.000 de copii în vârsta de 15 și 16 ani ajung să fie în afara sistemului de educație". Ca să nu mai vorbim de consecințele sociale ale acestor ani de "coșmar" pentru viitorul educației românești. Dar nu mă pot abține să amintesc câteva exemple de care m-am lovit personal: 

• profesori făcuți "la apelul de seară" și școliți la centrele universitare catalogate de opinia publică ca fiind noul "doi și un sfert",
• programe școlare neconforme cu cerințele europene,
• șomeri cu diplome de liceu sau facultate- că de ce nu, "drăgăliță doamnă" să arătăm Europei că românii "e cei mai dăștepți dintre popoare".
• aruncarea Istoriei Naționale la lada de gunoi-prin studierea Istoriei Naționale cu o oră pe săptămână la liceele vocaționale care au obligatoriu această disciplină la examenul de Bacalaureat... și exemplele pot continua.

  Ideea articolului era că brambureala continuă prin revenirea pe scaunul ministerului (și sper pentru o perioadă cât mai scurtă!) a doamnei ministru. Dar, cea mai "șoc" veste este legată de simpatiile domniei sale față de legislația din învățământul japonez. Interesante aspirații are doamna ministru pentru educarea unui popor de "idioți cu diplome" - produsul "reformelor năstrușnice" ale domniei sale. Cu tot respectul pentru sexul feminin, doamnă ministru, cine vă recomandă pentru funcția asta? Partidul sau competențele educaționale? Sincer, vorba ardeleanului, "ș-apoi te mai duci acasă de-aicea?"

de Moise Sletchinger

Val de iubire

Respir. Respir adânc
prin mireasma pământului tău,
acolo unde sufletul înflorit
e darul iubirii, lumina răspândită mereu.
O tăinuită simbioză îmi surâde,
la pieptul tău mereu culoarea mă redefineşte,
în sensibilitatea macului,
simțirea ta, în voal, mă odihneşte.

Mă duce valul spre miresme de libertate,
spre aur în soare scăldat,
neîngrădită imi este chemarea,
în dansul grânelor, în lan de mac!

Eugenia Bucur, 10.02.2019

FALSA NOASTRĂ OPOZIŢIE POLITICĂ…!!!

   Mai marii noştri Parlamentari ai opoziţiei, în special cei din PNL, PMP, Alte Naţionalităţi şi/sau alte grupuri parlamentare mai nou înfiinţate, au vaga impresia că fac parte din aşa-zisa opoziţie, când de fapt, toţi aceştia , prestează ca simpli Figurnaţi într-un film de groază unde noi cetăţenii suntem de fapt beneficiarii şi plătitorii acestor figuranţi alături de marii rechini din puterea politică.

De la înălţimea Fotoliilor lor de Parlamentari Opoziţiei nu reuşesc să ne vadă Frustrările şi ilegalităţile comise tot de Parlament şi de Guvern.

E şi normal dacă ţinem seama de cât de bine sunt Plătiţi cu cei 200 de milioane de lei vechi/lună nu prea ai cum să mai vezi ce se întâmplă cu cetăţenii care ţi-au dat votul, si a căror leafă nu depăşete adesea 15 miloane de lei vechi.

Stimaţi tovarăşi Parlamentari ai Opoziţiei… treziţi-vă din somn, aţi fost aleşi petru a reprezenta Ţara şi Cetăţeanul şi nu pentru a face figuraţie în Parlament şi mai ales de a fi Complici la Jefuirea Ţării alături de cei mai nocivi infractori politici care azi va “comandă” cum vor ei să votaţi….!!!

Tăcerea voastră şi apatia în care vă bălăcăriţi de fapt naşte Monştri de ignoranţă cu care tot voi veţi da piept…şi voi şi copii voştri, indiferent cât de mulţi bani veţi avea după Ţepuirea noastră a cetăţenilor… Nu puteţi să vă ascundeţi!!! Tot aici veţi trăi alături de noi şi în aceleaşi condiţii de ilegalitate şi ilegimitate, pe care o să le transmite-ţi şi copiilor, copiilor voştri….!!!

Nici voi nu veţi avea Păduri răcoroase după ce acum sunt toate Defrişate şi măcelărite cu acordul vostru… Nici voi nu veţi avea parte de apele limpezi şi curate după poluările la care suntem azi supuşi… Nici de aerul pe care-l respirăm şi care este tot mai poluat… nici de drepturi şi libertăţi pe care acum le distrugeţi deliberat… nici de prevederile Constituţionale rescrise şi reinterpretate după bunul plac al celor de la putere cu acordul vostru… Nici de şosele moderne pe care nu le doriţi a fi construite…. Nici de sistemul public de sănătate distrus, unde şi familiile voastre vor fi internate…. Nici de Educaţia copiilor şi tinerilor noştri unde acum ies pe banda agramaţi şi semianalfabeţi… Şi voi şi Familiile voastre veţi fi agresaţi de interlopii şi infractorii, violatorii şi criminalii pe care i-aţi eliberat din Puşcării, alături de Mafia politică de la putere…şi familile voastre vor fi afectate de valul de Discriminări Salariale cu care la fel aţi fost de accord… etc… etc

De toate aceste suplicii şi multe altele veţi avea parte cu toţii pentru că aţi coabitat cu mafioţii, devenind complicii lor, la distrugerea Naţiunii şi a Ţării în totalitate… Aveţi şi voi Familii, copii..nepoţi…mătuşi şi unchi, bunici… etc şi a căror viaţă va fi bulversata(este deja) total după acesta acţiuni de Teroare Politico- mafiotă la care acum asistaţi ca şi Figuranţi într-un Film Horor….!!!

Nu vă pasă de nimic din ceea ce se petrece rău în jurul vostru?? Dar… stimabilior există întotdeauna un Revers al Medaliei de care veţi beneficia şi voi din plin şi… probabil abia atunci veţi regreta amarnic faptul că a fost în puterea voastră să schimbaţi lucrurile în bine şi nu aţi făcut nimic…!!!

Voi fi contrazis probabil de voi şi/sau de susţinătorii voştri cum că aţi votat împotriva unor legi în Parlament… Da, desigur, dar aţi făcut asta deşi ştiaţi foarte bine că este aproape inutil… aţi procedat aşa.. şi atât, nimic mai mult….!!

Ce puteaţi să faceţi….??!!! Păi mi se pare simplu şi de bun simţ… Oricare Parlamentar al Opoziţiei precum şi cei care în discursuri populiste se declară “Dizidenţi Opozanţi”, din orice Judeţ al ţării putea să aibă săptămânal o Conferinţă de presă, un discurs oficial într-un comunicat de presă… interviuri cu presa independentă, care mai există… articole de presă…etc, în care să condmnaţi şi să dezaprobaţi public toate acţiunile antinaţionale şi antidemocratice, precum să sensibilizaţi la maxim Opinia publică internă şi internaţională… cum că ne sunt afectate drepturile şi libertăţile democratice...!!! Să demascaţi public orice schemă prin care suntem terorizaţi şi devalizaţi/deposedaţi de bunuri, drepturi şi libertăţi….etc… Să fiţi portavocea cetăţeanului şi să fiţi cot la cot cu cetăţeanul care are aşteptări să fie ascultat şi protejat prin Oamenii Politici aleşi şi trimişi în Parlament, dar mai ales Plătiţi din Banul public extrem de generos….!!!  Nu am văzut, incă, sesizări la forurile internaţionale pe teme extrem de grave precum: Brutalităţile din10 August… Gravele încălcări ale Constituţiei din partea CCR… ilegalitatea funcționării CCR, cu un judecator incompatibil..… ari lacune și erori legislative în special în legea electorală, unde pot fi candidaţi orice infractor și/sau  anchetat penal… Sesizarea instanţelor Judecătorești privind DIZOLVAREA PSD ca PARTID conform Legii Partidelor politice, nr 14/2003, republicată în  2015 și  Constitutia Romaniei la  Art. 40, ca și partid care contravine principiile Statului de drept și care prin acţiuni intreprinse Subminează Autoritatea Statului și a Economiei naţionale…!!! Etc…etc

Există, acum metode şi tactici de luptă antisistem din ce în ce mai rafinate, mai sofisticate şi mai diverse, însă trebuie să avem o opoziţie organizată şi un lider… Nu însă aşa cum se acţionează acum… A te bate cu cineva nu însemna neapărat a folosi forţa fizică… A „lupta” pe un sistem informatic… a compromite nişte licitaţii trucate cu statul, ale unor interlopi afacerisiti…. A „Lupta” mediatic… A „lupta” subversiv… A lupta, a boicota şi sabota un sistem o entitate…etc!!!! Şi în general a „lupta” mai înseamnă a combate, a te împotrivi pentru a înlătura o situaţie ori un duşman… Ori, nimic din toate aceste încă nu s-au întâmplat…!!!

Nu aţi făcut nimic din toate acestea şi multe altele se pot face, pentru că aveţi obligaţia Morală şi Legală de a interveni decisiv, dar mai ales aveţi puterea totală s-o faceţi, fiind apăraţi de toate legile din acest Stat….!!!

Stimaţi tovarăşi Parlamentari ai Opoziţiei… este prea puţin şi… poate prea târziu….!!!!

                                                                                                                                        de Dan Viorel

Prietenia

Pe surâsul unui cuvânt
lin, o privire înfloreşte 
atunci când soarele
peste rouă străluceşte
sau când, în raze palide de lună,
povestea serii ne ademeneşte.

Peste surâsul de-o clipă
sau poate peste lacrima pe care sufletul odihneşte,
stă deschisă iubirea neîmpărtăşită,
ce la întâlnirea cu tine, în frumos, se dăruieşte.

Eugenia Bucur, 02.02.2018

Pildele Domnului Iisus Hristos

    Parabolele Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă o parte din temelia învăţăturii creştine. Ele oglindesc cu o limpezime deosebită, natura eshatologică a predicii Sale, tăria sfaturilor pe care  le dă spre pocăinţă. Ele au fost cele mai potrivite instrumente pentru dezvelirea treptată a adevărurilor care se legau în special de teme eshatologice. Simplitatea şi claritatea făceau ca parabolele să fie uşor înţelese de oamenii simpli, să fie fixate în memorie pentru mult timp şi să acţioneze în mod pozitiv la crearea unei tradiţii stabile şi durabile în jurul persoanei şi învăţăturii lui Iisus.

Citindu-le şi încercând să aflăm adevărata lor însemnătate conştientizăm că ne găsim în faţa unei tradiţii vrednice de toată încrederea şi că prin mijlocirea lor, ia naştere o relaţie, o comunicare directă cu Cel în care ele îşi au originea. Cu toate acestea suntem puşi în faţa unei probleme anevoioase şi anume, aceea de a încerca să le descoperim parabolelor înţelesul lor veritabil. Parabolele din Sfintele Evanghelii  au fost relatate în împrejurări reale din viaţa Fiului lui Dumnezeu, în diferite momente  de cele mai multe ori neaşteptate. De exemplu, am comite  o mare greşeală mare dacă am socoti că pilda Fiului Risipitor cuprinde chintesenţa Evangheliei şi că nu există nicio doctrină a ispăşirii care să fie fundamentală pentru creştinism; ori de asemenea să presupunem că milostivirea faţă de semenii noştri, din pilda Samariteanului milostiv, constituie baza şi ţelul mântuirii. Pilda lucrătorilor la vie (Matei XX, 1-16) nu este rostită cu scopul de a lămuri problema plăţilor, ci  remarcă bunătatea lui Dumnezeu, Care îi tratează pe oameni cu mărinimie, nu conform  meritelor lor.

Iisus prefera să vorbească oamenilor în pilde, adică într-un limbaj simbolic, pentru ca aceştia să vadă fără să privească şi să înţeleagă, fără să cuprindă (Matei XIII, 13),  dorind să motiveze credinţa, disponibilitatea de a asculta, de a accepta precum şi de a împlini cuvântul lui Dumnezeu. Parabola îi dă oportunitatea de a vorbi spontan,  în locuri şi împrejurări diverse: în sinagogă, în templu, pe munte, pe mare, pe ţărmul ei, în corabie, înconjurat de mulţimi sau doar cu ucenicii Săi.

Mântuitorul Hristos nu obligă,  ci  lasă pe fiecare să aleagă, prin libertatea primită de la Tatăl Ceresc, calea şi modul de a-şi dirija viaţa. Ca urmare, atât mulţimile, cât şi ucenicii au putut alege de a-L urma, sau de a-L părăsi. În Evanghelia Sfântului Ioan  la capitolul VI, se arată că o parte dintre ucenici, după ce le-a vorbit despre pâinea care coboară din cer, s-a smintit şi L-a părăsit. Parabolele  Mântuitorului Hristos pun în evidenţă menirea noastră în această viaţă pământească, servirea ce trebuie adusă cu credincioşie şi statornicie lui Dumnezeu, valorile ce trebuie  promovate în comunităţile noastre, în comuniune cu semenii, în Biserica cea vie a Lui, alături de Sfinţii ei şi Sfintele Taine, dar şi scopul eshatologic în care vom fi recompensaţi pentru cele făcute de noi în viaţa aceasta trecătoare.

Ciurea Constantin Cătălin

FIII LUMINII

Prefer să spun că lumea-i bună, deși eu știu că lumea-i rea,
Dar nu mi-e dat ca să o judec, ci să mă mântuiesc în ea,
Căci și Stăpânul vieții mele, în anii Lui de pe pământ,
N-a vrut să judece pe nimeni, plinindu-Și scopul Său cel sfânt.

Prefer să spun că lumea-i bună, deși eu știu că nu-i așa,
Dar dacă mintea mea-i curată, pe toate bune le-oi vedea,
Căci dacă inima din mine se face tron lui Dumnezeu,
Lumina-n care El mă-mbracă va străluci și-n jurul meu..

Da, noi suntem lumina lumii, prin harul Domnului Hristos,
Și rostul nostru pe pământ e să îl facem mai frumos,
Acolo unde e-ntuneric, să încercăm să luminăm,
Acolo unde e durere, să încercăm s-o alinăm,

Acolo unde e furtună, noi să aducem timp senin,
Acolo unde e răceală, să încălzim măcar puțin,
Acolo unde nu e zâmbet, să încercăm să-l ducem noi
Și pajiște de flori să facem acolo unde-i doar noroi!

De-aceea, chiar de lumea asta e egoistă și e rea,
Nu-mi place mie să o judec și nici să mă feresc de ea,
Ci unde-mi poartă pașii viața, de stau pe loc ori de mă plimb,
Îmi place să-L imit pe Domnul și lumea-n bine să o schimb!

Pr. Sorin Croitoru