CATEDRALA MÂNTUIRII ȘI GHEMUL DIN PĂR DE CAPRĂ..

   Am scris o poezie de laudă la adresa Catedralei Mântuirii Neamului și mă așteptam să apară „înțepăturile”.. Bineînțeles, au apărut și se referă la banii cheltuiți pentru construcția Catedralei, bani care, bla-bla, se puteau folosi la altceva.. M-am hotărât să deschid gura mea virtuală și să le „spun vreo două” acestor înțepători..

Mai întâi, să știți că eu nu dialoghez cu slugile satanei. Adică nu stau la discuții cu cei care se declară pe față dușmani ai Bisericii. Domnul are locul Său „căldicel” pentru aceștia, după cum ne-a „declarat” cu ocazia interviului luat de unul din cei patru evangheliști. Iisus Hristos a declarat în interviul Său: „Mergeți, blestemaților, în focul cel veșnic pregătit diavolului și SLUGILOR LUI”! Va să zică, întrucât Domnul S-a pronunțat deja în privința dușmanilor Sfintei Sale Biserici, eu nu mai pierd timpul, vorbind despre ei..

Însă vreau să „discut” cu cei care au impresia că sunt creștini, dar în această iluzie mincinoasă trăind, nu pierd nici o ocazie ca să atace „puțin” Biserica.. Din „neștiință”, aș zice eu. Cu „bună credință „, ar spune ei..

Dragii mei, a dărui un bănuț, o bucată de colac sau o jumătate de măsură de tărâțe pentru a participa cu ceva la construirea unei sfinte biserici, este lucru mare înaintea lui Dumnezeu! Dumneavoastră, în loc să vă fi adus aportul la această lucrare dumnezeiască, construirea Catedralei Mântuirii, îi criticați pe cei care au făcut-o?.. Și mai aveți pretenția că sunteți creștini?.. Mai îndrăzniți, încă, să rostiți rugăciunea „Tatăl nostru”?.. Strigați împotriva casei lui Dumnezeu și totuși îndrăzniți să Îl numiți pe Dumnezeu „Tată”?.. Cum să vă cataloghez?.. „Neștiutori”, cum îi numea Domnul pe cei care L-au dus la Cruce?.. „Neinformați”?.. Hai să îmi calc pe inimă și să mă limitez la acest blând adjectiv.. „Neinformați”..

Țin să vă informez eu că este un lucru vrednic de toată cinstea a participa financiar la construirea unui lăcaș de cult dedicat lui Dumnezeu. Țin să vă informez că Iisus Hristos a numit Templul din Ierusalim „Casa Tatălui Meu”. Țin să vă informez că pentru construirea primei biserci zidite din piatră lui Dumnezeu, poporul evreu și-a adus de acasă bijuteriile din aur și din argint. Țin să vă informez că „oficialitățile” evreiești, începând cu marele rege Solomon și continuând cu înalții dregători ai curții regale, au dăruit averi colosale pentru zidirea acestei biserici. Țin să vă informez că o biserică ortodoxă nu este cu nimic mai prejos decât Templul lui Solomon, deoarece în Templu cobora numai slava lui Dumnezeu, în timp ce în biserica ortodoxă coboară Duhul Sfânt peste Cinstitele Daruri, prefăcându-le în Sfintele Daruri, adică în Însuși Trupul și în Însuși Sângele Fiului lui Dumnezeu! Deci și biserica ortodoxă se numește cu brio „Casa Tatălui” lui Hristos, dacă Domnul a numit așa Templul cel vechi..

Așadar, cum vă permiteți să criticați cheltuirea avuțiilor trecătoare pentru ctitorirea unui lăcaș de cult nepieritor, dedicat Veșnicului Dumnezeu?.. Poporul moare de foame?.. Și cine va hrăni poporul, voi? Oare nu scrie în psalmul 103: „Toate către Tine așteaptă ca să le dai hrană la bună vreme? Întinzând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți, dar întorcând Tu fața Ta se vor tulbura”?.. Atunci cine hrănește poporul, „creștinilor”? Nu Dumnezeu?.. Iar dacă vrem ca poporul să mănânce pe săturate, oare nu se cade să Îl slăvim pe Hrănitorul întregului Univers, construindu-I biserici frumoase?..

În încheiere, sperând să vă „deșteptați”, după îndemnul imnului național, vă redau o povestire a vrednicului de cinstire Părinte Cleopa de la Sihăstria, pe care am auzit-o chiar de la el, nu prin înregistrări postate pe Youtube..

Zicea Preacuviosul că au mers oamenii regelui Solomon prin sate ca să adune de pe la localnici bunurile pe care aceștia vroiau să le ofere pentru Templu.. Și au ajuns la poarta unei bătrâne văduve, iar aceasta a început să plângă: „Vai, Doamne, cât aș vrea să ofer ceva pentru Templul Tău, dar nu am ce”!.. Auzind-o și fiindu-i milă de ea, iconomul care aduna darurile acestea, o întreabă: „Bătrânico, ce ai pe acasă”?.. „Păi n-am nimic”.. „Chiar nimic?.. Haide să căutăm împreună”! Și bătrâna avea doar o capră și cu laptele căpriței trăia ea de azi pe mâine.. Nu putea să-și dea capra, fiindcă ar fi murit de foame.. Atunci îi trecu ceva prin minte, un gând care îi aduse puțină speranță.. „Uite, mi-am amintit că din părul caprei am tors un ghem de sfoară.. Vă dau ghemul ăsta, cine știe, poate Dumnezeu o să aibă nevoie de el”.. Și iconomul a luat ghemul și a plecat cu darurile pe care le adunase, la Ierusalim..

Când s-a terminat construcția zidurilor Templului, s-a trecut la detaliile interioare. Și iată că au întâmpinat meșterii o problemă: catapeteasma era o perdea mare și grea din catifea.. Vă amintiți ce spune Scriptura despre moartea lui Iisus pe Cruce: „.. și catapeteasma Templului s-a rupt în două”.. Cum să aranjeze ei catapeteasma, această perdea mare, ca să se poată închide și deschide ușor?.. Era o perdea înaltă de vreo cinci-șase metri.. Atunci zice arhitectul principal: „Ne trebuie un fel de sfoară foarte tare și rezistentă, dar în același timp foarte alunecoasă”! Și au început să facă probe.. Toate se rupeau, sau cele mai tari nu erau destul de alunecoase (că perdeaua era pusă pe inele de aur, iar sfoara era trecută prin inele). Ce să facă, ce să facă?.. Până la urmă vine iconomul acela cu ghemul din păr de capră al babei: „Să încercăm cu acesta”! Când colo, ce să vezi? Era perfect! Obiectul potrivit la locul potrivit! Și ne spunea Părintele Cleopa: „Ați văzut dacă femeia avea drag de casa lui Dumnezeu?.. A făcut Dumnezeu în așa fel încât darul ei sărac să ajungă în locul cel mai de cinste din Templul Său”!

Sper ca cei ce au citit istorioara să fi înțeles ceva din ea.. Și sper ca cei care nu au dăruit încă nimic Catedralei Neamului Românesc, să dăruiască de acum încolo.. Ceva.. Orice.. Chiar și un ghem din păr de capră..

Domnul să vă lumineze!

Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

Pe hartă

Îți scriu de departe, primăvară,
cuvântul mi-e dor îmbrăcat,
pe hartă lumii întregi zăresc
doar satul cu amintiri presărat.
Pe ulița cu drumul curat
Cu parfumul ploii în vară,
strâng copilăria din amintiri,
prețioasa-mi comoară…
Atunci nu ştim de anotimpuri,
doar de miresmele de taine pline,
de colțul drumului ce azi a rămas
un simbol peste coline….

Ce parfum românesc…
mi-e dor de plaiul strămoşesc,
de mângâierea mâinii aspre,
trudită-n răsărit de zi
şi de apusul peste sat,
de carul cu copii zglobi.

Într-o lume ce desființează reperele, noi încercăm să le restabilim.

  Într-o lume ce desființează reperele, noi încercăm să le restabilim. Am răsplătit dragostea față de Istoria Națională, munca intelectuală, zecile de ore petrecute de copii în fața cărtilor deschise, volumul de studiu fiind imens, conform spuselor doamnei profesoare de istorie Baila Maria, coordonatoarea elevilor înscriși în competiție. Acesta a fost sensul concursului de istorie desfășurat astăzi la Colegiul Național Mihai Viteazul din Sfântu-Gheorghe, pe fondul expoziției maestrului Stefan Csukat

Premiile au fost repartizate în felul următor: premiul I, 500 de lei și un iPad Apple; premiul II, 400 lei plus un iPad Apple; premiul III, 300 lei plus iPad Apple, mențiunea I, 250 lei și un iPad Samsung; mențiunea II, 200 lei plus iPad Samsung, mențiunea III 250 lei. Ceilalți sașe elevi participanți au primit câte 100 de lei fiecare. Primii trei concurenți au primit și câte o icoană sculptată în lemn din partea lui Stefan Csukat, alături de cartea sa, Povestea lemnului. Fiecare tânăr a primit deasemenea câte un exemplar din cartea „Nu uita că ești român, cântece și poezii patriotice”.

Tabletele performante au fost dăruite de domnul Bogdan Baciu din Râmnicu-Vâlcea, care a venit așa cum spuneam și ieri, special până la Brașov să mi le înmâneze în seara premergătoare evenimentului. Îi mulțumim din tot sufletul pentru gestul său cu adevărat extraordinar, mâine urmând să postez într-o scriere aparte si mesajul dumnealui către elevii Colegiului Național Mihai Viteazul, mesaj care a stârnit ropote de aplauze din partea tinerilor!

În total așadar, pentru cei 12 elevi înscriși la concurs, fondul de premii a fost de 2500 de lei, pe lângă acesti bănuți, copiii primind si cele enunțate mai sus.

Dragi prieteni, cel mai important lucru pe care cu toții l-am realizat cu acest prilej a fost bucuria nemărginită a copiilor care au simțit că strădania lor este apreciată, răsplătită. Le-am spus clar că darurile pe care le-au primit sunt din partea românilor din țară si diaspora, din partea acelor oameni care vor să fim un popor, nu o populație, un popor unit în jurul valorilor, în jurul reperelor adevărate, un popor care pune la loc de cinste munca, corectitudinea, dragostea față de marii oameni ce au ținut viu de-a lungul Istoriei acest Neam. 

Suntem până peste cap sătui de non-valorile cățărate în funcții importante din acest stat, de impostori si trădători, de jalnicile exemple de „succes” ce se propagă pe canalele televiziunilor. Suntem sufocați de negrul ce se vrea a fi alb! Respingem până și nuanțele de gri, căci dorim să respirăm un aer pur și simplu curat. Dorim să trăim un Ideal, să-l dăruim si copiilor noștri, Idealul Libertății de a fi român în matca valorilor ce refuză să moară. 

Este prea mult?

de Mihai Tîrnoveanu

Prima cădere

Un crămpei de alb îmi umple retina,
retina amintirilor înflorite de-un ieri,
când talpa goală absorbea lumina,
lumina din a copiilor primăveri.

Un înger se supunea în zăpada strivită,
strivită de-o rază de lumină din cer,
cerul însuflețea
noaptea-n poveste, povestea, simfonia fulgilor sub ger.

Clinchetul bucuriei înflorea obrajii,
obraji ce frigului farmec îi dăruia,
dar din parfumul zăpezii la prima cădere,
cădere ce renaşte copilaria, fulg de nea.

România n-a fost și nu va fi niciodată stat absolut independent!

  „Ca urmare a aşezării geografice(;), a resurselor naturale, şi, mai ales(;), a celei mai mici densităţi (populaţionale n.n.) din Europa, România n-a fost niciodată stat absolut independent(;).

  Indiferent care a fost; puterea tutelară s-a comportat la fel: agreând şi colaborând cu un anumit tip de Român şi ţinând la distanţă sau ordonând represiune pe alt tip de Român. Tipul de Român repudiat de toate puterile tutelare este naţionalistul cu convingeri imposibil de corupt şi patriotul refractar la operaţii transacţionale. Aceste însuşiri de intelect şi de caracter sunt considerate a fi periculoase şi deci o vinovăţie cu care nu se colaborează şi care se pedepseşte dacă iese din anonimat. Exact invers, tipul de Român agreat de toate puterile străine care au tutelat şi care au controlat România: fără convingeri politice, căldicel în comportament şi adaptabil în colaborări, cameleon în politică, tranzacţionist în afaceri(;), oportunist în relaţii şi, întotdeauna, de partea Puterii şi cu utilitate pentru Putere”.*

  Integral aici

*Şerban Milcoveanu, Puterile tutelare şi exigenţele lor în România, fragment din lucrarea: Gheorghe Vornica, Şerban Milcoveanu, Andrei Justin Hossu şi Tatiana Perţ, Biopolitica eminesciană, Editura Crater, Bucureşti, 2001, pag. 221

Destine

Parfum de cuvânt şi iubire,
peste timp şi azi frumos,
Două inimi bat în nemurire,
gând către cer urcă sfios.

O mână stă deasupra,
jos, raza-i de lumină
picură cuvânt, parfum,
esențe în colindă lină.

Mă odihnesc pe prag,
privirea-n zare duce
copilăria, zâmbet dulce…
Parfum şi poezie-n cruce.

Eugenia Bucur, noiembrie 2018

Prefectura Judeţului Gorjiu No. 3745/1916 Octombrie 17

Cucernice Părinte

  Luând cunoştinţă de alăturata publicaţiune cu No. 3742, vă rog să binevoiţi a lua măsuri ca împreună cu tot clerul din oraş să oficiaţi serviciul divin, Miercuri 19 Octombrie orele 10 dimi- neaţa în asistenţa tuturor autorităţilor civile şi a orăşenilor la biserica catedrală din acest oraş.

Prefect, Numa Frumuşanu                                                   Director, I. Georgescu Sfinţiei Sale,

Cucernicul Protoiereu al Judeţului Gorjiu

No. 680 – Primit 19 octombrie 1916.

PREFECTURA JUD. GORJIU PUBLICAŢIUNE

No. 3742 din 17 octombrie 1916

  Armata I de operaţiuni a teritoriului Olteniei ne trimite următorul ordin, pe care ne grăbim a-l aduce la cunoştinţa publică, pentru slăvirea celor ce ne-au scăpat pământul strămoşesc de vrăşmaşi:

„Miercuri 19 Octombrie ora 10 dimineaţa se va celebra un serviciu divin în toate bisericile din întregul judeţ şi la Catedrala oraşului pentru a mulţumi Celui Atotputernic că ne-a învrednicit ca în zilele de 14, 15 şi 16 Octombrie să batem duşmanul ce ajunsese la porţile Tg.–Jiului, şi pentru rugăciunea ce trebuie s-o facem întru odihna sufletelor eroilor morţi, care şi-au sacrificat viaţa pentru apărarea sfântului pământ al patriei. Preoţii în odăjdii vor ţine predici poporului adunat, arătând însemnătatea luptelor duse şi necesitatea ca tot Românul să se ridice cu mic cu mare pentru a sdrobi pe duşmanul ce voeşte să ne răpue, şi să arate fapta măreaţă a celor 4 cercetaşi, care au luptat alături de soldaţi în apărarea podului de la Tg.–Jiu, şi a femeilor viteze fără teamă de gloanţe, au dat ajutor soldaţilor, îngrijind de răniţi şi aducând muniţiuni pe linia de luptă. Cinste şi laude lor ca şi trupelor de la Jiu şi conducătorilor lor”.

General, N. PETALĂ

Negreşit că acest călduros apel va fi ascultat şi înţeles de toţi Gorjenii şi că nimeni nu va lipsi de la această pioasă datorie Miercuri 19 Octombrie la orele 10 dimineaţa.

Prefect,

NUMA D. FRUMUŞANU

Director, I. Georgescu

Târgu Jiu, Tip. „Română“, R. Mangu

SJAN Gorj, fond Protoieria Judeţului Gorj, dos. 479/1916, f. 1‑2, orig., rom., tipărit ( Adresa prefectului către Protoieria județului Gorj este dactilografiată, pe când Publicaţiunea este tipărită)

Gabriel Sarcină, MĂRTURII DESPRE JUDEȚUL GORJ ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, DOCUMENTE (1916–1919), Vol. I

TE ROG, DOAMNE!

Te rog, Doamne, fă-mă bun,
Ca să-l rabd pe fiecare,
Vorbe grele să nu-i spun
Cui îmi face supărare,

Fiindcă rău mi-a mai părut
C-am zis vorbe la mânie..
Aș fi vrut să fi tăcut,
În căința mea târzie,

Fiindcă vorba aruncând,
Înapoi nu se întoarce 
Și regretele din gând
Lacrimi grele ne vor stoarce..

Deci știind cuvântul rău
Câtă rană-n suflet face,
Dă-mi, Iisuse, harul Tău
Să vorbesc la toți cu pace..

Te rog, Doamne, fă-mă sfânt,
Fiindcă sfântul rabdă toate,
Nu aruncă vorbe-n vânt
Și să facă rău nu poate

Căci e plin de mila Ta
Și îl luminează harul
Și-orice i s-ar întâmpla,
În tăcere-și bea amarul..

Fă-mă, Doamne, OM să fiu,
Om din cei de omenie,
Cum evangheliștii scriu
Că Îți plac, Iisuse, Ție,

Om cu sufletul smerit,
Ce trăiește în Lumină,
Preamărind necontenit 
Domnul slavei ce-o să vină,

Și în fapte și-n cuvânt
Și în gânduri și-n simțire,
Dumnezeului Preasfânt
Arătând a sa iubire!

 de Preot Sorin Croitoru

Cuvinte şi vorbe. Ani de zile

  Voi încerca să scriu, din când în când, unele gânduri despre rostirea, cuvântarea şi vorbirea românească. Poate… poate folosesc, cine ştie, cuiva, cândva…

Este, oare, adevărat că expresia „ani de zile” este o formă de pleonasm?
Oare anul nu este, oricum „de zile”?
Ei bine, eu cred că nu.

Anul poate fi înţeles ca durata în care Pământul se roteşte în jurul Soarelui – şi nu este o perioadă fixă nici ca ore, nici ca zile, nici ca luni, nici ca anotimpuri.
Anul poate fi înţeles ca durata a patru anotimpuri – cel puţin pe aici, în România de azi, deşi începem să trecem către două sau trei anotimpuri, ori ceva de felul ăsta…

Anul poat fi înţeles ca durata a 12 luni (cu o mică, mică diferenţă… de unde şi anii bisecţi).
Anul poate fi înţeles ca durata a 52 de săptămâni (iarăşi, cu o mică, mică diferenţă etc.).
Anul poate fi înţeles ca durata a 365 de zile (cu aceeaşi precizare, care duce şi la ani de 366 de zile).
Bineînţeles, anul poate fi exprimat şi în ore, minute, secunde etc.

Cu toate acestea nu avem expresii ca „ani de luni”, „ani de anotimpuri”, „ani de săptămâni” etc., ci doar „ani de zile”.

Pentru că expresia „ani de zile” corespunde ca înţeles, încărcătură de sens şi sentiment, cu forma „zi de zi, an de an”.
Şi în această ultimă formă avem repetiţii – ca şi în „ani de zile”. Dar, evident, nu este vorba despre o exprimare pleonastică, ci despre una plastică. Este un mijloc de a accentua trecerea timpului, de a arăta continuitate, stăruinţă, durată, greutate etc. Este o figură de stil.
La fel stau lucrurile şi cu expresia „ani de zile”, care poate să fie uşor înlocuită, în cele mai multe întrebuinţări, chiar prin forme ca „zi de zi, an de an”.

Să comparăm următoarele fraze:
„Zi de zi, an de an, Românii au avut de dus această cruce a iubirii de Străbuni, a credincioşiei lor faţă de moştenirea acestora; ducere plătită, nu arareori, cu chinuri grele şi chiar cu moartea.”
sau
„Ani de zile, Românii au avut de dus această cruce a iubirii de Străbuni, a credincioşiei lor faţă de moştenirea acestora; ducere plătită, nu arareori, cu chinuri grele şi chiar cu moartea.”

Se poate uşor observa că înlocuind în a doua formă „ani de zile” cu „mulţi ani” se păstrează înţelesul de „multă vreme” sau „lungă durată”, dar se pierde acela de „ducere continuă”, de „încercare permanentă”. În vreme ce expresiile „zi de zi, an de an” şi „ani de zile” sunt aproape identice (prima fiind mai puternică în înţelesul de „neîncetat”, „permanent”, „continuu”, dar, dincolo de intensitate, sensul fiind acelaşi).

Ca urmare,

cred că expresia „ani de zile” nu este un pleonasm, ci o figură de stil corectă.
Şi, aş adăuga, profundă. Însă, desigur, acesta este alt subiect.

Mihai-Andrei Aldea

Atenție părinți! Campaniile publice cu desenele pornografice stradale vor fi cât de curând și în școlile românești!

  Un român din Spania a recționat prompt la vederea unor desenele pornografice stradale din Bilbao: „Simpatizanții LGBT le vor și în școli!” Nu avem decât să mulțumim „elitelor” noastre naționale, reprezentanților mass-mediei, clasei politice, oamenilor de cultură și nu în ultimul rând profesorilor care au susținut referendumul inițiat de Coaliția pentru Familie. Prin urmare, dedic acest articol categoriilor sociale reprezentative. Iată mesajul:

„Locuiesc în Spania şi asta…  îmi strica bună dispoziţie!!
Ptr simpatizanţii #LGBT, cu a lor educaţie sexuală, chipurile, aşa va arată noul tip de pictură, pe pereţii colegiilor unde studiază copiii dvs. Dacă credeţi că aşa ceva este normal, înseamnă că v-aţi pierduţi, domnilor şi doamnelor, chiar şi ultima fărâmă de bun simț!
Să vă fie ruşine!

PS: Aici nu avem USR, dar staţi liniştiţi că avem un partid similar: Podemos. Aceeaşi varză, altă ţară!”

Scenele sunt cât se poate de grotești, au fost realizate anul trecut într-un loc public, în apropierea unei biserici și a unor școli. Dincolo de asta comentariile sunt de prisos!

Mărturii despre Județul Gorj în PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. Documentul 25/11 Ianuarie 1917

25/1917, Ianuarie 11, București:

Administrația Militară în România, No. 850. București, 11 ianuarie 1917 I d 

Ordonanță

Relativă la ascunderea militarilor și agenților dușmani

Art. 1. Cine face parte sau a făcut parte după isbucnirea răsboiului dintr’o armată dușmană și cine se află în serviciul unui guvern inamic sau unei persoane care lucrează pentru un guvern inamic, se va condamna cu pușcăria dacă ascunde autorităților militare germane sau austro-ungare locul său de adăpost sau se ascunde, întrucât alte dispozițiuni legale nu prevăd o pedeapsă mai grea.

Admițând circumstanțe atenuante, se va condamna cu închisoarea nu […](Loc rupt în orig.). Art. 2 […](Idem.)

Art. 3 […](Idem.)

Art. 4. Cel ce nu denunță neîntârziat domiciliul cunoscut al unei persoane arătate la Art. I, unei autorități militare germane sau austro-ungare, se va condamna cu închisoare iar dacă a avut […](Lecțiune posibilă: „cunoștință”.) că există circumstanțele prevăzute la Art. II, cu pușcărie sau închisoare, nu sub 6 luni.

Art. 5. Scutite de pedeapsă sunt toate persoanele aflătoare în ținutul Administrației Militare în România și prevăzute la Art. I și II [ale] acestei ordonanțe dacă se vor prezenta de bună voie la autoritățile militare germane sau austro-ungare în termen de 14 zile de la afișarea publică [a] acestei ordonanțe.

Guvernatorul Militar

(ss) Tülff v. Tschepe und Weidenbach General de Infanterie

SJAN Gorj, fond Tribunalul Județean Gorj, dos. 257/1929, f. 52, orig., rom.

Gabriel Sarcină, MĂRTURII DESPRE JUDEȚUL GORJ ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, DOCUMENTE (1916–1919), Vol. I

TREABA TA ȘI TREABA MEA

E treaba ta să vrei să ai,
E treaba mea să-ți spun că tu
Nu vei putea să intri-n Rai
De vei răspunde doar cu „nu”

Acelora ce-ți cer mereu
Vreun colț de pâine să le dai
În numele lui Dumnezeu,
Iar tu răspunzi mereu că n-ai..

E treaba ta să vrei averi,
A mea, să-ți amintesc mereu
Că-n iad i-așteaptă mari dureri
Pe cei săraci „în Dumnezeu”!

E treaba ta să te fălești
Cu ce-ai agonisit, trudind.
A mea, să-ți spun să te gândești
De tot bogat vei fi, murind..

E treaba ta să te comporți
De parcă moarte n-ar mai fi..
A mea, să-ți amintesc că porți
Blestemul morții, ce-ntr-o zi

Te va trimite-n cimitir,
Într-un sicriu din lemn lucios,
Iar preotul cu patrafir
Îți va cânta cu glas duios..

 Preot Sorin Croitoru

ÎNTR-O LUME VIRTUALĂ…

Într-o lume virtuală suntem cum am vrea să fim:
Șlefuindu-ne profilul, toate le putem și știm!
Mai umflând pe ici, pe colo, ascunzând ce-i de prisos,
În profiluri ne apare numai ce e de folos!

Ne creăm identitatea care place tuturor:
Oameni plini de reușite, care au în viață spor.
Din păcate, sporul nostru este numai material..
Să ne referim la suflet chiar în spațiul virtual?..

Deci îngrămădind la poze și „vorbind” din când în când,
Comentând cu răutate, noi ne vom trăda curând,
Arătând cu ușurință că suntem deficitari,
Căci în devenirea noastră ne-am format cu lipsuri mari..

Nici un pic de modestie, numai EU, doar EU mereu,
Punem EU-rile noastre mai presus de Dumnezeu..
Ne lipsește și blândețea, acuzăm și osândim,
Judecăm pe toată lumea și „ca lumea” clevetim..

Nici în lumea virtuală nu putem să fim ce-am vrea,
Din moment ce-n inimioare noi avem o parte rea..
Ne poftește la schimbare Domnul Iisus Hristos:
Și pe net și-n realitate s-avem sufletul frumos!

de Preot Sorin Croitoru

Lansare carte: „Tracii. Oameni, zei, războaie”

 Vă invităm la miercuri, 7 noiembrie 2018, ora 17.00 la Biblioteca Mitropolitană București din Strada Tache D. Ionescu, nr. 4,  unde va avea loc lansarea volumului „Tracii. Oameni, zei, războaie”, în prezența autorilor. 

***

   „Lucrarea de față poate fi încadrată în categoria numită uneori haute vulgarisation sau, într-un limbaj mai simplu, cu multe detalii științifice, dar într-un stil cât mai accesibil tuturor celor pasionați de istorie, în general, și de istoria tracilor, în particular.

O lucrare cum este aceasta, care dorește să abordeze credințele, mitologia și religia tracilor, trebuie să răspundă și altor întrebări:

• când, unde și cum s-au format și răspândit tracii?
• au avut tracii un sistem mitologic închegat?
• au avut un sistem religios, cu alte cuvinte,au avut un sistem instituționalizat al sacralității?
• cum s-a produs romanizarea tracilor și până la ce dată putem vorbi de traci în sens etnic, lingvistic și cultural?

Lucrarea pe care o propunem aici cititorilor, nu este un unicat în literatura de la noi, este însă prima și – deocamdată – singura care propune un dialog permanent între datele lingvisticii comparate, pe de o parte, și cele oferite de studierea textelor vechi, antice și postclasice, dar și a tradițiilor populare, a folclorului, pe de altă parte.

Este o lucrare interdisciplinară, în care abordării lingvisticii (Sorin Paliga) i se adaugă o abordare antropologică asupra mitologiei și credințelor traco-dacilor(Alexandra Comșa), precum și o abordare arheologică a relației dintre arme și lupte, pe de o parte, și lumea sacrului, pe de altă parte (Cătălin Borangic).
În acest fel, cititorii vor putea avea o privire de ansamblu asupra lumii tracilor, asupra credințelor și divinităților, asupra moștenirilor și supraviețuirilor acestei lumi străvechi.”

de Cătălin Borangic

DE CE SĂ TAC?

Și dacă tac și eu ca alții, dorind mereu să menajez, 
La ce folos că Domnul nostru m-a înzestrat cu harul Său?..
Cum o să zgudui conștiințe, temându-mă să „deranjez”,
Cum o să-l fac să-și schimbe viața pe cel zgârcit, curvar sau rău?..

Nu spun că toți se vor întoarce, dar câte unul, când și când..
Sau poate nici măcar acela, dar totuși eu am încercat,
Căci asta vrea Mântuitorul, să vadă că murim luptând,
Cum a murit și El pe Cruce ca să ne scoată din păcat!

Sunt condamnat la izolare, certând mereu pe păcătos..
Îmi pare rău, dar crucea asta mi-a dat-o bunul Dumnezeu,
Iar de-o voi duce pân’ la capăt, ca iconomul credincios,
Din cele ce doresc la alții, fărâme voi primi și eu..

Eu știu că toți ar vrea s-audă doar cât e Dumnezeu de bun,
Că-i iubitor din cale-afară, chiar dacă nu trăim frumos,
Dar să fim sinceri pân’ la capăt: acestea eu mereu le spun,
Adăugând că Domnul nostru îl vrea ÎNTORS pe păcătos!

 Preot Sorin Croitoru

DIN NOU DESPRE STATUL MAFIOT

  Pentru că mulţi nu ştiu limba română, sau nu MAI ştiu limba română în urma manipulării făcute de statul mafiot, o definiţie elementară:

TÁXĂ, taxe, s. f. 1. Sumă de bani care se percepe la anumite mărfuri sub formă de impozit. ◊ Taxă pe valoarea adăugată = impozit general care se aplică pe fiecare stadiu al circuitului de producție al produsului final. 2. Plată efectuată în favoarea bugetului de stat de către diferite persoane fizice sau juridice în cazul când acestea se bucură de anumite servicii sau drepturi. ♦ Sumă de bani care se plătește unei instituții în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. – Din fr. taxe.

Este de observat faptul că taxele NU sunt o obligaţie înnăscută, nu sunt un „drept al statului”, aşa cum se crede, naiv, de către mulţi. Şi aşa cum minte statul. Nu ai de ce să plăteşti statului – sau oricui – doar pentru că există sau pentru că exişti, doar pentru că face sau faci un lucru!

Taxele sunt PLATA UNUI SERVICIU pe care îl face un prestator. 

Ca urmare, corect, drept din punct de vedere juridic, este să plăteşti taxe strict pentru serviciile de care beneficiezi. 
Statul NU ARE DREPTUL SĂ PUNĂ TAXE DECÂT PENTRU SERVICIILE PE CARE LE PRESTEAZĂ.
Toate celelalte taxe sunt un abuz mafiot, o TÂLHĂRIE:

TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie.

În acelaşi timp, este TOTAL INCORECT din punct de vedere juridic să plăteşti de două ori pentru acelaşi serviciu, sau, altfel spus, să ai parte de „dubla impunere”. 

O afirmaţie de propagandă pentru sistemul juridic spune:

„In ceea ce priveste reglementǎrile naționale, fiecare stat este preocupat de inserarea in legile fiscale sau in alte reglementǎri interne, de prevederi menite sǎ impiedice impunerea repetatǎ, de cǎtre douǎ suveranitǎți fiscale, a unor venituri, bunuri etc.”

Ce minciună este această afirmaţie!
Taxele plătite de români pentru drumuri sunt o multiplă impozitare, iar statul nu doar că nu încearcă în vreun fel să împiedice această impunere repetată, ci nu ştie cum s-o mai „completeze” cu noi taxe.

De la banii daţi Ministerului Transporturilor şi autorităţilor locale din impozitele pe venit, până la rovinietă, accize la carburanţi şi alte taxe similare, fiecare cetăţean – mai ales proprietar de maşină – plăteşte facerea şi întreţinerea drumurilor de zeci de ori.

Iar facerea şi întreţinerea drumurilor, pentru care suntem multiplu impozitaţi sau taxaţi de statul mafiot, este aşa cum ştim: mizerabilă. 
Şi este doar un exemplu din multe!

Românii sunt faţă de stat în situaţia unui om născut într-un sat controlat de mafioţi. 
Şi care a ajuns să creadă normale „taxele” cerute de Mafie… pe nimic.

Mihai-Andrei Aldea

Codul Administrativ, prin care limba maghiară ar fi devenit a doua limbă oficială în România, a fost declarat NECONSTITUTIONAL!

   Grație unei mobilizări – fie ea și virtuală – rezultatul a fost neașteptat în contextul unor „lupte de clasă” mai aprige ca oricând. Cu toate că susținerea noastră a fost infimă, totuși bucuria echipei noastre este mai mare decât pentru rezultatele propriilor noastre proicte. Iată și entuziasmul unui frate de-al nostru, despre care ar fi inutil să mai vorbesc:  „

  VICTORIE! Slavă lui Dumnezeu! Codul Administrativ, prin care limba maghiară ar fi devenit a doua limbă oficială în România, a fost declarat NECONSTITUTIONAL de către Curtea Constituțională. 

  Mulțumim tuturor celor care și-au făcut datoria de români și au contribuit într-un fel sau în altul la respingerea acestei legi antinaționale! Doamne, ajută!” 

de Mihai Tîrnoveanu

DAN PURIC LA BRAȘOV! 12.11.2018, la Reduta, Simpozion memorial dedicat foștilor detinuți politici.

„Ieşirea din absurdul istoriei prin cultivarea spiritului”

  Cea de-a treia ediţie a Simpozionului Memorial dedicat Rezistenei anticomuniste din Braşov, va avea loc Luni 12 noiembrie 2018, ora 18, la Centrul Cultural Redută, şi se va bucura de prezenţa, şi de această dată, a îndrăgitului actor DAN PURIC, el însuşi un apropiat al unora dintre cei comemoraţi, precum Nicolae Purcarea şi dr. Teofil Mija.

  Ediţia din acest an este dedicată în special memoriei lui TRAIAN TRIFAN, prefect de Braşov în 1940-41, deţinut politic al dictaturilor antonesciana şi comunistă, artizanul fenomenului rezistenţei prin asceza creştină din închisorile politice comuniste. Alături de viitorul monah ARSENIE PAPACIOC, şi el legat de zona Brasovului prin funcţia de primar al Zarnestilor (1940-41), Traian Trifan a iniţiat în temniţe şi o şcoală de sculptură, din care au ieşit opere de artă, dar şi artişti – precum meşterul popular NICOLAE PURCAREA din Scheii Brasovului. Alături de Dan Puric, la eveniment vor participa şi dl OCTAV BJOZA, preşedintele AFDPR, prof. univ. IOAN VLAD şi dna MARIA TRIFAN, fiica celui comemorat. Vă aşteptăm cu surprize din domeniul apariţiilor editoriale şi înregistrări video inedite!

Intrarea este liberă.

Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu

Alexadru Costache

ogoranu@gmail.com

www.ogoranu.ro