NOTĂ: În special celor mai tineri, vă recomand acest articol, pentru o bună înţelegere a Istoriei recente, pentru a înţelege mai bine contextul care a stat la baza unui eveniment tragic: asasinarea premierului I Gh Duca. Abuzurile fără precedent ale guvernului condus de acesta, care practic au suprimat pentru un timp statul de drept, încălcând Constituţia şi Legea, mergând până la suprimarea unor membri ai Gărzii de Fier, au generat răspunsul unor legionari, care a fost pe măsură.
Rostul Istoriei este acela de a ne învăţa, pentru a nu repeta greşelile trecutului. Cu atât mai actual este articolul azi, când statul de drept se clatină, când furia străzii tinde să înlocuiască funcţiile Parlamentului, când corupţia a devenit endemică, iar guvernanţii tind să schimbe legislaţia după interese de moment, când încrederea poporului în democraţie a ajuns la cea mai scăzută cotă… Dumnezeu să ne lumineze, să înţelegem că violenţa şi abuzul nu rezolvă probleme, ci deschid spirale greu de controlat…
În noaptea de 9-10 decembrie 1933, Guvernul liberal condus de I Gh Duca dizolvă, printr-un decret, Partidul Garda de Fier, pentru a împiedica participarea acesteia la alegeri.
În acea noapte au fost arestaţi, în întreaga ţară, peste 2000 de legionari conform datelor oficiale (peste 10.000 conform surselor legionare), sediile partidului naţionalist au fost sechestrate, arhivele confiscate, iar buletinele de vot, care erau deja tipărite, date la topit, în locul lor tipărindu-se altele noi, în care listele Gărzii de Fier nu mai figurau. Deşi ridicaţi fără forme legale de arestare, majoritatea legionarilor au fost depuşi la Fortul 13 Jilava, în condiţii improprii de detenţie. Publicaţiile Gărzii de Fier au fost suprimate.
Deşi căutat asiduu de Poliţie, Corneliu Codreanu nu este găsit. În urma unei consfătuiri a Consiliului Politic al Gărzii de Fier, la insistenţele tuturor componenţilor acestuia, dar mai ales a profesorului Nae Ionescu, care avea informaţii din zone oficiale legate de intenţia asasinării liderului legionar, Corneliu Codreanu acceptă să se ascundă, deşi iniţial refuzase, din onoare, acest lucru şi intenţiona să se predea.
Campania electorală, de altfel, fusese presărată de abuzuri şi violenţe fără precedent ale forţelor de ordine, îndreptate în special împotriva militanţilor Gărzii de Fier, dar şi împotriva reprezentanţilor Partidului Naţional Ţărănesc şi celui averescan. Cinci membri ai Gărzii de Fier fuseseră ucişi în aceste violenţe, ilustrative fiind cazul studentului Virgil Teodorescu, împuşcat în spate, la Constanţa, în timp ce lipea afişe electorale, şi cel al şoferului ieşean Constantin Niţă, care arunca pâine studenţilor legionari asediaţi de poliţie în căminul studenţesc de la Râpa Galbenă.
Atunci când este analizat un eveniment istoric de o asemenea importanţă (să nu uităm că una din consecinţele sale a fost chiar asasinarea, la 29 decembrie, a primului ministru Duca), este necesară aprofundarea contextului social-politic şi a circumstanţelor care l-au făcut posibil. Altfel, Istoria riscă să devină un simplu instrument utilizat fără scrupule în scopul atingerii unor obiective politice deseori meschine. Şi, ceea ce este mai grav, noi cei de astăzi suntem susceptibili de a repeta – desigur, în forme şi cadre actuale – erorile care au însângerat epoca respectivă.
Dizolvarea Gărzii de Fier fusese unul din angajamentele asumate de liderul liberal I Gh Duca, în cadrul vizitei efectuate la Paris, în iulie 1933. România semnase în februarie acelaşi an “Acordul de la Geneva”, cu Societatea Naţiunilor. Aflat în imposibilitatea achitării datoriilor externe, guvernul de la Bucureşti solicitase amânarea unor plăţi, fapt acceptat de bancherii occidentali cu condiţia asumării, printr-un acord oficial, de către partea română, a unor obiective economice şi politice stabilite de partea creditoare, cum ar fi: achitarea salariilor proporţional cu încasările lunare, concedierea a 30% din numărul total al salariaţilor, vinderea redevenţelor petroliere ale statului, acceptarea cu titlu permanent, pe lângă Ministerul de Finanţe şi Guvern, a unor controlori străini, din partea Societăţii Naţiunilor, creşterea preţurilor unor bunuri de larg consum etc.. De asemenea, statul român se angaja să ia toate măsurile economice,
Charles Rist, controlorul băncii franceze în România
sociale şi politice în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi achitării datoriei externe. Practic, creditorii îşi prezervau dreptul de a interveni în politicile interne ale statului împrumutat. Procedurile erau foarte asemănătoare celor practicate astăzi de FMI şi Banca Mondială în acordurile încheiate cu diversele state (asta pentru că tot vorbeam de repetarea, în forme noi, a unor fenomene petrecute în istoria mai mult sau mai puţin recentă).
Propunerile fuseseră redactate şi sistematizate de controlorul Charles Rist, bancher francez de naţionalitate evreiască, şi totodată important exponent al francmasoneriei franceze.
În octombrie 1933, are loc o vizită neoficială a controlorului Charles Rist în România. Departe de capitală, la cula familiei Duca din Măldărăşti-Vâlcea, are loc o consfătuire la care participă liderul liberal, Charles Rist şi Richard Franasovici – exponent al masoneriei române. Cu acest prilej se discută aducerea la guvernare a Partidului Naţional Liberal. Rist va reclama ascensiunea fără precedent a popularităţii Gărzii de Fier, cerându-i să ia măsuri energice în acest sens. Trebuie luat în seamă faptul că în România se resimţeau de mai bine de patru ani efectele crizei economice mondiale şi, pe acest fond caracterizat prin nemulţumiri sociale acute, retorica justiţiară a mesajului electoral gardist cunoştea o aderenţă sporită.
Condiţia pusă de Rist a fost acceptată şi asumată de Duca, chiar dacă i se părea foarte periculos, după cum avea să declare personal mai multor apropiaţi care au mărturisit acest lucru.
Şi într-adevăr, la 7 noiembrie 1933, primul ministru ţărănist Alexandru Vaida Voievod este forţat de regele Carol II să abdice. I Gh Duca investit de rege cu formarea noului guvern şi va anunţa organizarea de alegeri parlamentare în decembrie.
Sunt mărturii cu privire la faptul că I Gh Duca a ezitat îndelung înainte de a trece, în sfârşit, la semnarea decretului de scoatere în afara legii a Gărzii de Fier. El fusese conştient de gravitatea unui asemenea act politic ce contravenea flagrant atât Constituţiei cât şi principiilor fundamentale ale dreptului. Se crea situaţia paradoxală în care autoritatea statală, cea care este datoare să apere Legea şi drepturile cetăţeneşti, suspenda legalitatea şi săvârşea, ea însăşi, abuzul şi fărădelegea. Duca era un om politic prea experimentat pentru a putea realiza consecinţele greu de prevăzut pe care o astfel de stare le putea genera. Pentru că, în momentul în care autorităţile suspendă legalitatea, desfiinţând practic Constituţia, dreptul încetează să mai domnească, iar haosul şi violenţa pun stăpânire pe societate şi pe mintea fiecărui individ.
Hotărârea, luată cu mare greutate, a fost precipitată de presiunile exercitate de cercurile financiare occidentale, prin intermediul lui Nicolae Titulescu. Iar actul fatal s-a produs în noaptea de 9 spre 10 decembrie, când premierul Duca a semnat decretul de dizolvare a Gărzii de Fier.
Documentele indică intenţia liderilor legionari de a calma spiritele în rândul propriilor adepţi şi de a ţine sub control eventuale reacţii violente în faţa acestui abuz nedemocratic şi anticonstituţional fără precedent în România de până atunci. Probabil că şefii Gărzii de Fier se temeau de reacţii a căror amploare nu o puteau nici ei prevedea, aşa explicându-se intensitatea apelurilor la calm şi legalitate. Generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul emite în dimineaţa de 10 decembrie 1933, la orele 6,30, o circulară în numele lui Codreanu, în care spune:
„ Camarazi,
1. Veți aștepta cu calm și cu aceeași neînvinsă credință desfășurarea furtunii.
2. Nu vă veți îndoi niciodată că aceasta este calea marilor izbânzi.
3. Vă veți supune măsurilor justiției în ale cărei virtuți am crezut și vom crede nemărginit.
4. Voturile voastre în număr de peste 200.000 (două sute de mii), le veți împărți după cum urmează, ascultându-mă și de această dată fără șovăire.
5. Legionarii din Ardeal vor vota cu Iuliu Maniu;
6. Legionarii din Vechiul Regat și celelalte ținuturi vor vota cu Gheorghe Brătianu;
7. În județele în care candidează personal Mareșalul Averescu, îi veți da voturile și vă veți pune la dispoziția sa în orice provincie ar candida.
8. Veți lupta pentru acești trei oameni cu același dor cu care ați luptat pentru propria voastră mișcare. (…) Oamenii aceștia nu au credințele noastre, dar mai bine cu ei, decât cu cei ce s-ar părea că au credințele noastre, dar sunt lipsiți de caracter. Turcii n’au avut credința lui Ștefan cel Mare, dar acesta i-a preferat pe ei înaintea tuturor popoarelor creștine din vecinătate, tocmai pentru că acestora le lipsea caracterul. […]
Camarazi,
Aștept de la voi în ceasul acesta dovada disciplinei, a credinței voastre și a celei mai dârze rezistențe. Aduceți-vă aminte necontenit de morții noștri care ne leagă și care ne poruncesc. […]
Vă îmbrățișez cu vechea camaraderie, C.Z.C ”
Alegerile s-au ţinut fără participarea Gărzii de Fier, ai cărei militanţi se aflau în închisoare şi care au fost eliberaţi după scrutin şi după ce Partidul Naţional Liberal şi-a adjudecat victoria. Eliminând al treilea partid ca pondere electorală, liberalii au putut asuma o victorie cu 51% din voturi.
Însă consecinţele despre care vorbeam nu au întârziat să apară. Arestarea unui număr atât de mare de persoane fără mandat, fusese însoţită de frecvente excese ale Poliției, însoțite de bătăi, torturi, chiar şi răzbunări personale, dar şi erori precum arestarea de persoane fără nici o legătură cu legionarii. Toate acestea generaseră o stare de tensiune şi resentimente puternice în rândul legionarilor. Să nu uităm că existau inclusiv 5 morţi, iar excluderea din Parlament și din viața politică genera acumularea unor serioase frustrări. Prin satele din sudul ţării circula o doină creată ad-hoc de un autor popular: „Ce stai Duca supărat, / Duca… / Ori n-ai oameni la votat, / Măi Duca… / Ba am oameni şi putere, / Că mă bat în rivolvere, / Duca…” (culeasă de la un fost deţinut politic, în anii 1990)
Iar frustrările nu se regăseau doar în mediile legionare. Ziarele din ianuarie-februarie 1933 (pot fi consultate la Biblioteca Academiei), relatează dezbaterile aprinse, în care reprezentanţii Partidului Naţional Ţărănesc şi ai Partidului Poporului (g-ral Averescu) denunţau violenţele comise de guvernul liberal la adresa opoziţiei, în timpul campaniei electorale şi scrutinului.
Pe fondul acestei stări psihologice încărcate, trei dintre membrii fostei Gărzi de Fier – gălăţeanul Nicolae Constantinescu şi aromânii Doru Belimace şi Ion Caranica, vor lua iniţiativa „pedepsirii” premierului Duca. Această intenţie venea din frustrarea larg răspândită, cauzată de faptul că vinovaţii pentru toate acele abuzuri, în frunte cu primul-ministru, nu erau traşi la răspundere pe cale legală în nici un fel. Şi, fără o consultare şi un aviz al conducerii legionare, încă risipite, ei vor comite împuşcarea lui Duca pe peronul gării din Sinaia, în seara de 29 decembrie 1933.
Dar aceasta va constitui subiectul unui alt articol. Dumnezeu să lumineze pe cei de azi, pentru a trage învăţăturile cuvenite din erorile trecutului şi pentru ca niciodată spirala violenţei să nu mai însângereze naţiunea română.
